Sari la conținut

Coș

Coșul tău este gol

Povestea Miraj

Povestea Miraj începe în anii ’50, când la București se deschidea fabrica de parfum „Macul Roșu”, care într-o perioadă destul de scurtă a reușit să lanseze nenumărate parfumuri ce au stat la baza succesului ulterior a ceea ce urma să devină Miraj.


În anii ’70 „Macul Roșu” s-a rebranduit în Miraj, cunoscând succesul internațional. Sticluțele Miss Miraj, Draclee, Turist, Jubileu, Operă și multe altele au devenit pentru români sinonime cu micile plăceri ale vieții.


Miraj avea și o divizie de cosmetice, deținând formulele Anei Aslan, care au atras personalități internaționale de renume în centrele sale de tratament precum Frank Sinatra, Claudia Cardinale, Ronald Reagan și mulți alții.


De altfel, în anul 1989 Miraj s-a rebranduit din nou în Gerovital Cosmetics, iar în 2008, Miraj a transferat complet dreptul de proprietate asupra brandului Gerovital către Farmec și a încetat activitatea. 10 ani mai târziu, în 2018, brandul Miraj a fost înregistrat din nou, iar pe parcursul următorilor ani, a fost dezvoltat și reimaginat ca un brand boutique sub management nou.

Emoția unei amintiri

Miraj a reprezentat pentru mulți români unul din puținele produse de lux la care aveau acces. Însă pentru copiii acelei epoci, Miraj era mai mult de atât – era parfumul mamei.

O amintire, ca un sărut pe frunte și o mângâiere, foșnetul unei rochii de seară, lumina difuză a unei veioze, și undeva printre cutiile cu pudre colorate, peria de păr și bijuteriile împrăștiate pe comoda din dormitorul mare, acea sticluță misterioasă strălucind.

Frânturi de momente trecute fără o însemnătate aparte, dar care alcătuiesc bogăția unei vieți. Câte astfel de momente nu sunt rămase într-un colț uitat din minte? Dar ce prețioase devin când ni le amintim, când, într-o clipă, redevenim copii și ne privim fascinați și entuziasmați părinții pregătindu-se de o petrecere.

Parfumierii noștri

Stéphanie Bakouche, urmărindu-și visul din copilărie, aduce un ethos de modelare a viselor olfactive prin pasiunea și experiența sa vastă.

Luca Maffei, inspirat de farmecul materiilor prime din fragedă pruncie, combină tradiția cu inovația, infuzând creațiile sale cu o profundă înțelegere a alchimiei aromelor.

Paolo Cerizza, cu rădăcini într-o bogată moștenire de uleiuri esențiale, transformă senzațiile în parfumuri armonioase, evidențiind talentul, creativitatea și pasiunea sa.

Împreună, ei încorporează spiritul brandului nostru, combinând măiestria artistică cu o conexiune profundă cu lumea senzorială.

Producția

După finalizarea formulei, partenerii noștri agregă uleiuri din toată lumea pentru a produce esențele Miraj, care sunt create sub atenta supraveghere a parfumierului

- fie la Milano, în atelierul lui Maffei, unde a readus la viață parfumul preferat al Reginei Maria - Mon Budoir

- fie la Domaine Sainte Blanche, în sudul Franței, unde celebrul Maestru Parfumier Edmond Roudnitska și-a instalat laboratorul în 1947 și a creat parfumuri precum Diorama, Diorissimo și Eau Sauvage pentru Dior, Eau d’Hermès, primul parfum al casei Hermès, sau Femme pentru casa Rochas.

Urmează apoi un proces lung și delicat de maturare și macerare pentru a putea transforma esențele în apă de parfum, producția finală având loc la noi, la București.

Un brand boutique conceput în România

Un efort considerabil și multă dedicație au fost investite în a crea un parfum veritabil, care reflectă maturitatea gusturilor societății moderne.

Colaborarea cu parfumieri consacrați din industrie este primordială pentru a obține de fiecare dată acorduri unice. Procesul de creație al fiecărui parfum Miraj pornește de la o idee, un concept care poartă expresia unei emoții specifice. Împreună cu parfumierul, dezvoltăm acest concept, acordând o atenție deosebită notelor speciale și selecționării ingredientelor de cea mai înaltă calitate.

Caracterul distinctiv al noilor parfumuri Miraj este sublimat de un design minimalist și rafinat, care evocă simplitatea recipientelor folosite de parfumier în laborator, reinterpretându-le într-un obiect de lux. Un omagiu adus creației parfumierului, prezentată într-un mod sincer și transparent.